Analiştii fac apeluri la calm şi îşi menţin susţinerea pentru Apple, chiar dacă piaţa, care îl identifică pe Steve Jobs cu imaginea companiei, a pus un preţ de 5% pe demisia lui Steve. Acesta este procentul cu care acţiunile au scăzut după anunţ. În primele ore a fost şi mai rău, acţiunile scăzând cu 6%. Apple are 45.000 de angajaţi, majoritatea fiind din elita inginerilor, designerilor şi programatorilor.
Potrivit unui comunicat remis de Apple, Tim Cook i-a luat locul lui Jobs.
În scrisoarea lui de demisie Jobs spune:
"Întotdeauna am spus că dacă va veni o zi în care nu voi mai putea să îmi îndeplinesc îndatoririle pe care le am faţă de Apple, voi fi prima persoană de la care veţi afla. Din păcate acea zi a venit.
Aşa că îmi dau demisia din funcţia de CEO al companiei Apple. Dacă board-ul decizional găseşte că este potrivit aş dori să ocup funcţiile de presendinte al board-ului, director şi angajat Apple.
În ceea ce priveşte înlocuitorul meu îl recomand cu cordialitate pe Tim Cook. Este potrivit pentru a îndeplini cerinţele funcţiei de CEO."
"Consider că momentele de glorie ale Apple sunt în viitor şi de abia aştept să văd şi să contribui la succesul său dintr-o nouă postură. Mi-am făcut prieteni pe viaţă la Apple şi vă mulţumesc din suflet pentru anii în care am lucrat împreună, Cu drag, Steve"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulţumesc pentru comentariul tău!